Există o preconcepție că după punct o luăm de la zero. Fie că e vorba de o frică de dinainte de a pune punct (“mai bine rămân aici decât s-o iau de la zero”), fie că e o panică de după punct (“pfoa, cine m-a pus s-o iau de la zero …”)…

Sunt faine începuturile, nu-i așa? Pentru mine, e partea cea mai entuziasmantă, care vine cu noutate, cu avânt, cu “hai!”. Fie că învăț ceva nou, fie că încep un proiect nou, fie că pornesc o inițiativă nouă, ador energia aceea de “urmează ceva magic”. Și la un moment dat … rămâne în…

Undeva, printre piesele de puzzle care formează tiparele mele de gândire, este una care vine cu ideea că “decât să faci ceva prost*, mai bine nu mai faci nimic”. Ideea asta vine cu mai multe fațete – perfecționism, pasivitate, teama de eșec.

Pe parcursul unei zile noi, oamenii, luăm foarte multe decizii, unele studii zic că peste 35.000 decizii pe zi. Nici nu-i de mirare că majoritatea deciziilor le luăm în mod automat.

Cred că self-coachingul poate funcționa … până la un anumit punct. Până ajungi la acel blindspot pe care tu nu (poți să) îl vezi, acea poveste pe care o crezi din adâncul sufletului ca fiind adevărată, și pe care doar un alt om, o oglindă, ți-o poate arăta.

Deci, care-i faza cu versiunile tale? Dacă te gândești la tine și la contextele în care te afli, sunt sigură că poți să identifici mai multe versiuni de “tu” …