Acum câteva luni a ajuns în viața mea un citat care mi-a schimbat modul în care mă uit la lucruri.
Citatul este acesta:
Undeva, printre piesele de puzzle care formează tiparele mele de gândire, este una care vine cu ideea că “decât să faci ceva prost*, mai bine nu mai faci nimic”.
(*) unde prost = imperfect
Ideea asta vine cu mai multe fațete – perfecționism, pasivitate, teama de eșec.
Iar citatul ăsta l-am simțit ca pe un șut în fund spre ringul de dans. Căci stând pe marginea ringului, cu toate temerile de mână și lucrurile care nu vor fi niciodată perfecte și enough, nu mă va găsi oportunitatea nicicum. Căci nu sunt acolo unde e ea.
În același timp, cred cu tărie că atunci când faci ceva pentru prima dată – înveți un sport nou sau faci o tranziție spre alt domeniu, de exemplu – este momentul în care îți ies în față toate tiparele pe care le ai. Bineînțeles, dacă vrei să le vezi.
Cam așa a fost la mine cu tranziția spre antreprenoriat. M-am lovit față în față cu faptul că dacă nu pun eu lucruri în mișcare, n-o să le miște altcineva pentru mine.
Și cum să mă apuc să fac lucruri cu piesa mea de puzzle care-mi zicea pe repeat că “decât să faci ceva prost, mai bine nu mai faci nimic”?
Eram într-un deadlock.
Dacă nu sunt pe ringul de dans = nu e riscul să greșesc.
Dacă nu sunt pe ringul de dans = am toate șansele să nu avansez în ce mi-am propus.
Deci: nu e riscul să greșesc = am toate șansele să nu avansez în ce mi-am propus.
Dacă înmulțim cu (-1) ecuația de mai sus → voi greși = voi avansa în ce mi-am propus.
Mindfuck. Chiar și matematic îmi dădea că n-am cum să scap de greșeli.
Oricât de mult știam teoria că învățăm din greșeli, că fiecare experiență vine cu lecții … vocile din capul meu ascultau doar de piesa mea de puzzle bine înrădăcinată.
Clar era momentul să schimb ceva, căci piesa aceea de puzzle nu mă ajuta.
Cu tot acest self-awareness, am început să observ în jurul meu ceva interesant – oameni care făceau lucruri super faine, care aveau succes (conform definiției mele) … și care mai făceau și greșeli. Cum de nu le vedeam până acum?
Și uneori chiar zâmbeau când își dădeau seama de o greșeală, o reparau, și continuau.
Progresau.
Mindfuck din nou.
Asta voiam și eu! Să îmi aduc ideile în realitate, să fiu pe ringul de dans și să dansez cu zâmbetul pe buze chiar dacă uneori nu știu pașii, improvizez sau îi învăț din mers.
Și mi-am pus următoarea întrebare: dacă mă teleportez în 2035 și mă uit în urmă la perioada asta, ce vreau să văd?
Pe Georgiana care n-a încercat nimic, din frica de a nu greși?
Sau pe Georgiana care a încercat o grămadă de chestii, unele care au funcționat, altele care n-au funcționat, dar care a câștigat super multă experiență și a învățat o grămadă de lucruri? Georgiana care a fost pe ringul de dans și a dansat cu oportunitățile?
Doar faptul că scriu acest mesaj este pentru mine un semnal că am ales scenariul al doilea, cu experimentare, învățare, la pachet cu greșeli și rușine și tot felul de trăiri.
Îți mărturisesc că mă felicit pentru această alegere, pentru că știu că este o schimbare majoră pentru mine, o extindere a zonei de confort cum nu am mai avut până acum.
Și deși acum pe o ureche îmi sună că “mă dau mare” și că nu e ok, pe cealaltă ureche îmi sună faptul că progresul merită celebrat și că, așa cum pe mine m-au inspirat experiențele altor oameni, poate te inspiră și pe tine ce citești aici.
Tu cum ești în relația cu ringul de dans? Te-ai băgat la joc sau mai degrabă observi de pe margine cum dansează oportunitățile pe care ți le dorești?
Zi cu soare în suflet îți doresc,
Georgiana
Sunt Georgiana, Leadership & NeuroMindfulness Coach, și te ajut să crești în sync cu business-ul tău. Fac asta prin sesiuni 1:1 în care lucrăm cu gândurile încâlcite, ridicăm ceața și intri în action-mode cu entuziasm și curaj! Interested? Let’s talk!