Salutare cu iz de toamnă! 🍁 Știi cum sunt glumele acelea cu there are 2 types of people – cred că poți să-ți dai seama ușor în ce tabără sunt eu.
Dar Ginger Shot-ul de azi nu e despre asta, ci despre un subiect mai … greu, îmi vine să zic, și anume frica.
// poate de aceea am și simțit să încep cu o glumiță 🙂
De unde am pornit
Uitându-mă la mine din trecut (chiar acum 2-3 ani), eram acel gen de persoană care mergea în principal pe șina “dacă se va ajunge la cel mai oribil scenariu ever?”.
Mi se părea că mi-a intrat o așchie în deget și nu reușeam s-o scot … dacă se va infecta și-mi va afecta tot degetul? #panica
Un prieten nu-mi răspundea la telefon … dacă a pățit ceva? (și evident că mai panicam și alte persoane în jurul meu, încercând să aflu dacă prietenul acela e ok)
Simțeam cum se iscă o situație conflictuală … dacă nu vom mai vorbi niciodată? #panica pentru partea people-pleasing din mine
Te-ai prins de idee. Cumva toate aceste scenarii mă duceau către o situație fără rezolvare, fără scăpare. The point of no return. Victim mode 100%.
Nola & scările
Fast-forward la început de august, Nola era în familia noastră de câteva săptămâni. Și după câteva zile în care a urcat și coborât treptele … gata, n-a mai vrut nici în ruptul capului să se apropie de ele. Îi era super frică de scări.
Prima mea reacție, evident – panică. Apoi resemnare – o să ne descurcăm noi cumva și cu un câine care nu urcă / coboară scări. Se găsesc metode alternative … și totuși, urmează să aibă spre 25 kg, vor fi locuri unde vrem să mergem cu ea unde nu e rampă, nu e chiar ideal.
Cumva, trebuia să se rezolve. Am întrebat și dresorul cu care colaborăm și mi-a răspuns super relaxat că sigur se rezolvă, îi mai cresc picioarele, prinde putere, o să vadă și alți câini cum se comportă pe scări … să am răbdare.
Oh well, la capitolul răbdare chiar nu stăteam prea bine.
Față în față cu Frica
Văzând-o pe Nola cum nu vrea nici în ruptul capului să se apropie de trepte m-a pus față în față cu Frica. Da, cu F mare. Acea Frică ce te paralizează, freeze mode instant.
Eu știam că poate să le coboare, o văzusem. Dar ea nu mai credea că poate. Și asta conta de fapt. Indiferent cât de mult o încurajam, ce lucruri faine o așteptau on the other side … pentru ea era nu.
Am mai văzut Frica, ca observator, și cu alte ocazii – când am zburat lângă cineva care era terifiat de zborul cu avionul (și eu eram super chill), când un client mi-a spus că a vomitat în timp ce-și făcea curaj să comunice că va demisiona.
Și bineînțeles că am mai văzut-o și la mine, de atâtea ori. Dar e cu totul altfel când ești în rolul de observator și ești mai detașat emoțional.
Rezolvarea
Am înțeles rapid că s-o oblig să coboare treptele nu era o soluție. Pur și simplu încremenea de frică. Așa că … am avut răbdare. Și am luat-o pas cu pas, pe strategia de expunere treptată și desensibilizare.
Mai întâi s-a apropiat de o treaptă în parc. Apoi chiar a urcat un pic. Și tot așa. Am celebrat fiecare mică reușită. În acest timp, n-am mai încercat insistent cu treptele de acasă. Și la un moment dat a urcat 2 trepte, a coborât 1 treaptă … și într-o zi cu soare chiar a coborât toate cele 3 trepte.
Nu îți poți imagina cât de în extaz am fost amândouă! Eu simțeam că am cucerit o medalie olimpică, iar Nola dădea din coadă cum n-o mai văzusem până atunci ❤️
Cam o lună a durat toată povestea asta, lună în care zi de zi am lucrat puțin câte puțin la relația cu treptele. O lună în care skill-urile mele de răbdare și empatie au crescut exponențial.
Și relația mea cu frica?
Ei bine, în primul rând m-am uitat la mine și la fricile mele. Și am decis să aplic aceeași strategie pe care am aplicat-o cu Nola și la mine – desensibilizare pas cu pas.
Un exemplu concret și simpluț: îmi era tare frică să fac reel-uri. Poate sună stupid, dar pentru mine era de fapt o frică reală de vizibilitate și judecată. Faptul că reel-urile au reach mai ales în afara bulei de followers mă bloca de fiecare dată când mă gândeam să filmez ceva. Și am luat-o pas cu pas, cum am făcut cu Nola, cu filmări good enough … and guess what, nu s-a întâmplat nimic rău. Ba chiar a început să-mi placă 😁
Iar în ceea ce privește frica altor persoane … îmi este și mai clar acum că nu ajută deloc să spui cuiva “hai că poți! o să supraviețuiești, e ok on the other side” dacă acea persoană nu are nici măcar un gram de încredere că poate. Poate zice “da, ai dreptate” din politețe, dar n-o să facă pasul.
Iar acest insight îmi dă și mai multă încredere în mindset-ul de coaching, căci este mai degrabă despre a sta lângă om, acolo sus în vârful treptelor, și despre a-l ajuta să găsească calea proprie de a coborî treptele, procesul propriu de desensibilizare.
Între timp, Nola a crescut și acum urcă orice trepte, oriunde. Uneori chiar le sare, cam aici a ajuns cu forța și încrederea.
Iar pentru mine este reminder-ul viu că putem lucra la Fricile noastre. Cu răbdare și empatie față de noi, cu desensibilizare pas cu pas, putem ajunge on the other side of fear.
Îți mulțumesc că ai fost alături de mine în povestea de azi! Orice reply de la tine o să mă bucure!
Cu drag și soare în suflet, și un woof! de la Nola,
Georgiana