Schimbare. Dex-ul zice simplu că înseamnă “a înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură)”. Un fel de țac-pac – gata schimbarea! Dar e oare așa?
Ție ce ți-a apărut deja în minte când auzi cuvântul schimbare?
Eu n-am întâlnit încă persoana care să privească schimbarea doar cu bucurie și entuziasm. Nici din rolul de coach, nici din rolul anterior de consultant de strategie, unde majoritatea proiectelor aveau și componenta de change management.
Poate entuziasmul să fie primul gând; da, asta s-a întâmplat. Însă apoi au venit altele – frică, anxietate, fiori pe șira spinării, “pfoa, cât e de complex”, “dacă n-o să iasă?”, “ce-o să zică lumea?” – și tot așa.
Cu toate astea, schimbarea e parte din cursul natural al vieții. De când ne naștem ne schimbăm încontinuu, chiar dacă nu e ceva ce alegem conștient. Și nu se aplică doar la noi, oamenii; șerpii și homarii sunt doar două exemple de animale care își lasă în urmă pielea, respectiv carapacea, și cresc una nouă. Pentru ei este o necesitate, pentru că nu mai încap în vechea lor versiune (la propriu) … oare nu este și pentru noi, oamenii, la fel?
Noi ce facem atunci când simțim că nu ne mai este confortabilă versiunea în care suntem?
Poate vrem mai mult, vrem altfel, vrem un context diferit de lucru.
Vrem o echipă mai mare, să creștem impactul a ceea ce facem.
Sau vrem să schimbăm complet domeniul în care lucrăm.
Deci, ce facem?
Eu văd 3 scenarii aici.
Scenariul #1 este să amânăm schimbarea până când nu mai putem. Până când începe să doară, la propriu sau la figurat (căci uneori chiar se lasă cu semnale din partea corpului nostru că e cazul să schimbăm ceva).
Scenariul #2 e să luăm taurul de coarne, cum s-ar zice, și ne asumăm decizia că vom face o schimbare înainte să apară durerea. Începem să punem în mișcare rotițele schimbării când ea abia se zărește la orizont.
Scenariul #3 este să … nu facem nimic. Mai degrabă așteptăm să se schimbe ceva, un fel de băgat sub preș al nevoii de schimbare. Și poate iau alții decizii care ne vor împinge și pe noi să ne mișcăm.
Însă cred că și atunci când nu vrem să facem o schimbare care se observă la exterior, se întâmplă la interior – în atitudinea noastră, gradul de implicare, cheful de a face lucruri. Și până la urmă se ajunge la primul scenariu de mai sus.
Vrem, nu vrem, schimbarea se întâmplă într-un fel sau altul.
Dar dacă în loc să privim schimbarea drept înlocuire a ceva cu altceva, cum zice în Dex, am privi schimbarea ca o reinventare? Ca un proces fluid de devenire? Ca un upgrade a ceea ce suntem, mai profund decât lucrurile pe care vrem să le transformăm?
Dacă viața noastră ar fi un joc video, cred că impulsul de transformare ar fi exact acel cufăr cu aur pe care îl descoperim la finalul unui nivel. Un fel de celebrare a faptului că am parcurs o călătorie cu succes și apare “next level unlocked”. Comoara ce ne dă resurse pentru a merge mai departe, la nivelul următor al devenirii noastre. Și da, implică necunoscut, surprize, provocări și poate situații ce nu ne sunt confortabile … încă.
Când schimbăm lentila prin care ne uităm la schimbare și devenim conștienți de resursele disponibile în interiorul și exteriorul nostru, cred cu tărie că schimbarea poate fi chiar ca o drumeție în munți – călătoria până în vârful muntelui se poate dovedi mai valoroasă și mai distractivă decât cucerirea vârfului în sine.
În încheiere, drag cititor, îți mulțumesc pentru atenție și-ți doresc schimbări … cu iz de aventură și devenire!
Dacă te-a ajutat în vreun fel ce am scris aici, mi-ar plăcea tare mult să știu – dă-mi reply / mesaj privat / trimite o bufniță ca-n Harry Potter și spune-mi! 🙂
Zi cu soare în suflet îți doresc,
Georgiana